Jul 12

Laptop Samsung NP270E5V-K03RO review



Laptop Samsung NP270E5V-K03RO review

Dupa ce am prezentat laptopuri foarte puternice, care se adreseaza celor foarte atenti la puterea de calcul a acestora, astazi aducem in lumina o noua clasa: cea entry-level. Aici pretul conteaza foarte mult, iar raportul calitate-pret este esential. E o piata foarte dura, desi nu pune accetul pe ultima tehnologie. Totusi, chiar si cele mai mari nume reusesc, uneori, cu greu sa gaseasca un echilibru intre aspect, specificatii si pret. Samsung este un nume urias in multe ramuri industriale, remarcandu-se in ultima vreme mai ales pe piata dispozitivelor mobile (telefoane si tablete). Pe piata laptopurilor, coreenii mai au de lucru, deoarece sunt in urma marilor nume. Desi este o piata in scadere, totusi aceasta aduce inca venituri bune si prezinta un oarece interes. Acest lucru nu a lasat rece gigantul coreean, care a investit masiv, reusind sa obtina produse destul de interesante. A aparut astfel clasa de laptopuri ATIV Book, care include produse pentru toate clasele, numerotate de la 2 la 9, ultima fiind clasa de varf. Aceasta miscare arata „ grija” Samsung de a se adresa tuturor, de a cuprinde intr-o singura miscare intreaga piata. Aceasta abordare ambitioasa a coreenilor este de laudat, deoarece, desi nu au foarte mare experienta in acest domeniu, ei reprezinta un reper in ceea ce priveste inovatia si calitatea oferita.
Un asemenea produs este Samsung NP270E5V-K03RO ATIV Book 2. Avand cifra 2, acest „book” se adreseaza clar clasei entry-level. Cum am spus, este o clasa dura, aici „jos”supravietuirea poate echivala cu succesul. Nu oricine rezista, numele mari avand uneori dificultati de a se impune. Samsung insa reuseste sa aduca acest produs in prim-plan, mai ales prin raportul calitate-pret de invidiat. Pentru inceput, putem spune ca Samsung NP270E5V-K03RO arata bine. Aspectul este foarte important atunci cand doresti sa ai succes si sa vinzi ceva, iar Samsung stie asta foarte bine. Laptopul nostru prezinta o nota vizuala distincta, grija pentru detalii observandu-se inca de la prima vedere. Cu un design ingrijit, elegant chiar, minimalist, fara brizz-brizzuri inutile, acest laptop vine cu o combinatie de culori interesanta, negru cu argintiu metalic. De asemenea, specificatiile sunt bune, avand in vedere clasa in care se incadreaza. Daca aveti de gand sa testati ultimele jocuri, acest laptop nu este pentru dumneavoastra. Totusi, daca doriti sa editati fisiere office sau sa utilizati notebook-ul pentru activitati multimedia, acest produs este ideal.

Poze Samsung NP270E5V-K03RO

Procesor Samsung NP270E5V-K03RO (CPU)

Procesorul acestui laptop este unul nu foarte „fortos”, dar nu acesta era scopul lui. Fiind intr-o clasa „de jos”, acest CPU pune accentul pe consum redus si pe putere de procesare decenta. Un Intel® Celeron® 847, dual-core tactat la 1,1 GHz, construit in jurul litografiei de 32 nm, sta la baza arhitecturii acestui sistem. Desi nu exceleaza la capitolul performanta, acest procesor se remarca, cum am mai zis, prin consumul redus de energie. Totodata, memoria RAM de 4Gb DDR3 la 1333 MHz, ajuta la indeplinirea sarcinilor zilnice. Editarea fisierelor office sau rularea unui film, a colectiei de muzica, dar si navigarea pe internet se realizeaza fara probleme. Chiar si unele jocuri, mai putin solicitante, pot rula in conditii decente.

Placa video Samsung NP270E5V-K03RO (GPU)

Vorbind despre un laptop entry-level, procesorul grafic este, si el, din aceeasi clasa. Pentru a putea mentine pretul jos, producatorul a apelat la un compromis. Asfel, acest produs prezinta un GPU integrat in procesor. Solutia Intel HD Graphics aleasa, ruleaza la maxim 800 MHz, fiind o solutie mai veche inclusa in procesorul principal. Totusi, ea nu se face de ras. Desi nu ofera capacitati de lucru extraordinare, totusi acest GPU este capabil sa ruleze jocuri mai vechi decent sau sa decodeze filme FullHD. Toate acestea la un pret mic si cu un consum foarte redus.

Display Samsung NP270E5V-K03RO

Ecranul acestui laptop este un punct tare al acestuia. Avand o diagonala de 15,6 inch, cu o rezolutie de 1366×768, acest LCD LED prezinta protectie anti-reflexie. Laptopul poate fi utilizat in lumina soarelui in bune conditii. Luminozitatea este buna, indiferent de locul unde este folosit. Culorile sunt destul de bune.

Alte Functii Samsung NP270E5V-K03RO

  • – Produsul beneficiaza de o capacitate de stocare de 500 Gb. HDD-ul acestui laptop este unul incapator, pentru intreaga colectie de muzica sau pentru filmele preferate.
  • – Conectivitatea este buna, laptopul nostru beneficiind de Wi-Fi 802.11 a/g/n, LAN 10/100 Mbs, dar si de Bluetooth 4.0.
  • – Sunt prezente 3 porturi USB 2.0, dar si iesire audio sau un port VGA si unul HDMI.
  • – Produsul prezinta si cititor de carduri 3 in 1.
  • – Camera Web este un alt punct forte al acestui produs. Ea are capacitati HD de 720p.
  • – Bateria este una de 6 celule, autonomia acestui produs fiind destul de buna. Ea depinde, evident, de tipul utilizarii.
  • – Acest laptop vine cu FreeDOS onboard, fapt ce duce automat la un pret mai bun, fata de cele cu Windows preinstalat.

Unboxing Samsung NP270E5V-K03RO

Test Placa video Samsung NP270E5V-K03RO (GPU)

 

 

emag Verifica Pret La: Emag verifica pret
evomag Verifica Pret La: EvoMag verifica pret
marketonline Verifica Pret La: MarketOnline verifica pret
altex Verifica Pret La: Altex verifica pret

Concluzie

Samsung NP270E5V-K03RO este o alegere buna pentru cei ce nu doresc sa dea o avere pe un laptop ce va fi folosit doar pentru functii office sau multimedia. Desi se pot rula si jocuri pe aceasta masina, totusi nu acesta este scopul ei. Avand un desing elegant, simplu, cu stil, dar si cateva puncte forte, cum ar fi conectivitatea bune, ecranul deosebit sau camera web HD, Samsung NP270E5V-K03RO este o alegere inspirata pentru cei ce au nevoie de un laptop bun, ieftin, ce prezinta un raport calitate-pret deosebit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>