Jun 05

Sony Xperia Tablet Z2 review



Anuntam de multe ori faptul ca tabletele ne-au “invadat” viata. Utilitatea dar si aspectul compact le-au adus in prim-planul vietii tehnologice. Daca la inceput aceste piese “exotice”, la vremea aceea, erau apanajul celor cu bani, astazi exista alternative pentru toate nevoile si toate buzunarele. Fie ca vorbim despre mari producatori sau despre producatori fara nume consacrat, nu putem sa nu remarcam eforturile lor de a se impune pe aceasta piata in crestere constanta. In acelasi timp, cresterea puterii de lucru din ultima vreme a amenintat destul de mult laptop-urile, care, ne place sau nu, incep sa devina obiecte din ce in ce mai rare. Asadar, a lansa o noua tableta este un lucru normal astazi, mai ales daca te numesti Sony si ai in spate o prezenta constanta pe alte piete.

Marele producator japonez nu cunoaste chiar cele mai bune perioade din istorie. Chiar daca a reusit sa se adapteze noilor schimbari din tehnologie, totusi vanzarile nu au fost mereu la un nivel preconizat. Telefoanele mobile Xperia s-au remarcat prin aspectul lor specific, dar si prin dotari impresionante. Tabletele celor de la Sony nu au cunoscut succesul asteptat, unul capabil sa impuna producatorul nipon si pe aceasta piata. Astazi va aducem in fata atentiei un model nou, capabil sa atraga atentia. Xperia Tablet Z2 nu a venit din neant, ci continua linia tabletei Xperia Z, aparuta anul trecut. Spre deosebire de aceasta insa, spatele din sticla este inlocuit cu unul din material dur. Totodata, se pastreaza acelasi butoane din aluminu, dar si designul, unul frumos si specific dealtfel. Protectia oferita impotriva prafului sau a apei, se remarca si in ascunderea porturilor sub capace etanse, bine camuflate in desenul carcasei. Acest lucru are si efect vizual, nu doar practic. Pentru o tableta de 10.1 inch, greutatea de nici 500 gr. impresioneaza pur si simplu. Dar asta nu e tot. Avem in fata cel mai subtire tableta de pe piata, lucru dovedit de cei 6,9 mm grosime. Specificatiile tehnice sunt si ele la un nivel inalt, Xperia Tablet Z2 fiind, intr-adevar, un produs interesant, ce merita toata atentia noastra.

Poze Xperia Tablet Z2

Procesor Xperia Tablet Z2 (CPU)

Produsul de astazi este unul solid, capabil de o putere de lucru inalta. El este construit in jurul unui chipset excelent, Qualcomm APQ8064. Acesta cuprinde un procesor Krait quad-core ce ruleaza la 1,5 GHz. Totodata, este prezenta o memorie RAM de 2 Gb, o cantitate inalta. Asadar, acest cuplu, procesor-memorie RAM ofera suficienta putere de lucru pentru a rula orice aplicatie, la un nivel optim. Numeroasele teste confirma acest lucru.

Placa video Xperia Tablet Z2 (GPU)

Pentru ca nu doreste sa se faca de ras pe partea prelucrarii grafice, cei de la Sony si-au dotat produsul cu un procesor grafic bun, unul ce nu se poate incurca in vreun joc mai “flamand”. Adreno 320 este numele acestuia, un nume care a impus respect atat in lumea producatorilor cat si in randul clientilor.

Display Xperia Tablet Z2

Asa cum am precizat, avem in fata o tableta de 10.1 inch. Panoul acesteia este un LED IPS cu o rezolutie FullHD (1920 x 1200 pixeli). Ca orice IPS, si acesta prezinta unghiuri excelente de vizionare. Luminozitatea este si ea destul de buna, iar culorile reale. Sa nu uitam experienta Sony pe piata panourilor TV, una a culorilor.

Alte functii Xperia Tablet Z2

  • – Camerele foto sunt bune, pentru o tableta. Camera frontala are o rezolutie de 2,2 MPx, iar cea din spate 8,1 MPx, ea fiind capabila si de inregistrari video.
  • – Memoria onboard multumeste un utilizator obisnuit, cei 16 Gb putand fi extinsi prin slotul de card microSD.
  • – Conectivitatea este foarte buna: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, DLNA, Bluetooth 4.0, port infrarosu, 3G/4G, GPS, port USB, NFC< TV-Out (MHL), wireless streaming.
  • – Aceasta “bijuterie” este pusa in miscare de Andrid 4.1.2, un sistem mai vechi, existand promisiuni pentru un update spre variante mai recente.
  • – Bateria de 6000 mAh asigura o autonomie buna.

Unboxing and Video Review Xperia Tablet Z2


 

emag Verifica Pret La: Emag verifica pret
altex Verifica Pret La: Altex verifica pret


Concluzii
Xperia Tablet Z2 reprezinta o tableta cu un aspect deosebit, ce beneficiaza si de specificatii pe masura. Totodata, ea reuseste sa imbunatateasca modelul anterior, nu doar la partea tehnica, ci si prin noul look. Iubitorii produselor Sony, dar nu numai, vor gasi in Xperia Tablet Z2 tot ce au nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>