Jan 25

Telefon Samsung Galaxy Core Advance review



Samsung ne-a obisnuit cu produse excelente, indiferent de clasa acestora. Fie ca vorbim despre varfuri de gama sau produse entry-level, producatorul asiatic si-a respectat blazonul. Terminalele sale, chiar daca nu toate au impresionat, reusesc sa se pozitioneze foarte bine in topuri. Nu degeaba Samsung este lider pe acest segment de produse. La sfarsitul anului trecut observam “febra” cu care majoritatea producatorilor lansau produse, care mai de care mai interesante. La inceputul acestui an, aceasta tendinta a continuat, mai ales datorita CES 2014, evenimentul inceputului de an in lumea tehnologiei. Samsung a fost, ca de obicei, un actor principal al acestui eveniment. Numerosi consumatori au cautat din priviri produsele gigantului coreean si nu au fost dezamagiti. Cu toate acestea insa, inainte de acest show au fost anuntate cateva produse interesante. Astazi va vom prezenta unul dintre ele.

In marea masa a telefoanelor mobile, fiecare producator incearca sa aduca ceva nou, sa impresioneze. Pentru ca nu toti au posibilitati tehnice avansate, aceste inovatii sunt de natura vizuala sau se observa in raportul calitate-pret. Samsung este un gigant. Posibilitatile tehnologice sunt mari, coreenii nostrii investind masiv in tehnologie. Totusi, pentru ca piata este mare, nu toate produsele lor includ cea mai noua tehnologie. Produsele entry-level au alte calitati, pretul fiind una dintre ele. Samsung Galaxy Core Advance este un telefon extrem de interesant in peisajul terminalelor de baza. Avand un design destul de simplu si oarecum specific, acest dispozitiv mobil nu uimeste decat prin dimensiunile sale, ecranul fiind unul de 4,7 inch. Restul specificatiilor nu ne spun mare lucru, incadrandu-se in clasa urmarita. In acelasi timp, existenta numeroaselor butoane fizice atrag atentia asupra acestui telefon. Pe o piata dominata de atotputerea ecranului, o asemenea reintoarcere in timp poate atrage. Samsung Galaxy Core Advance poate reprezenta o solutie pentru cei ce doresc specificatii de baza, fara pretentii. Desi nu cunoastem toate detaliile tehnice, putem concluziona ca acest terminal se anunta a fi unul interesant, pretul fiind si el decisiv in acest sens.

Poze Samsung Galaxy Core Advance

Procesor Samsung Galaxy Core Advance (CPU)

Fiind un entry-level, asteptarile nu sunt prea mari de la acest terminal. Din cate stim pana in acest moment, se pare ca telefonul nostru va avea un procesor dual-core, tactat la 1,2 GHz. Aceste valori sunt destul de modeste, dar asigura rularea aplicatiilor zilnice in conditii decente. Memoria RAM de 1Gb reprezinta un real ajutor. Cu ajutorul ei, telefonul nostru se va descurca bine.

Placa video Samsung Galaxy Core Advance (GPU)

Asa cum am spus, producatorul a fost destul de zgarcit cu noi si nu ne-a oferit prea multe detalii tehnice. Daca despre procesor stim cate ceva, despre solutia grafica aleasa nu stim mai nimic. Avand in vedere clasa urmarita, nu putem spera la mare lucru. Procesorul grafic se va descurca in jocurile de baza, fara prea mari pretentii spre un nivel mai inalt.

Display Samsung Galaxy Core Advance

Ecranul acestui terminal nu exceleaza la nimic, el fiind unul normal. Vorbim despre un panou TFT de 4,7 inch, capacitiv si multitouch, cu o rezolutie destul de mica, 480×800 pixeli. Luminozitatea, culorile sau contrastul nu vor iesi in evidenta. Vorbim despre un ecran destul de slabut.

Alte functii Samsung Galaxy Core Advance

  • – Din cate stim, acest telefon va avea doua camere. Cea frontala, de rezolutie VGA, isi are rostul doar daca utilizati serviciile de apelare video. Camera principala, de 5MPx, cu autofocus, LED flash, Geo-tagging, touch focus este capabila si de inregistrare video, fara mari pretentii insa.
  • – Slotul de card microSD existent asigura completarea memoriei onboard de 8GB cu inca maximum 64 GB.
  • – Conectivitatea este destul de buna, avand in vedere clasa produsului: Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi hotspot, Bluetooth v4.0 cu A2DP, GPS, NFC sau port USB.
  • – Acest terminal ruleaza Android 4.2 Jelly Bean.
  • – Bateria promisa de 2000mAh promite o autonomie destul de buna.

Unboxing and Video Review Samsung Galaxy Core Advance


emag Verifica Pret La: Emag verifica pret
altex Verifica Pret La: Altex verifica pret
flanco Verifica Pret La: Flanco verifica pret
Okazii Verifica Pret La: Okazii verifica pret

 

Concluzii
Samsung Galaxy Core Advance se anunta a fi un telefon entry-level destul de atractiv. Cu un aspect normal, dar si cu functii normale, acest telefon se face remarcat prin butoanele sale fizice. Desi nu avem o tastatura QWERTY, totusi o asemenea prezenta in universul de astazi dominat de lipsa acestor butoane fizice, poate atrage clientii traditionali, doritori de smartphone. Vom vedea daca Samsung Galaxy Core Advance va fi un succes, pretul fiind si el determinat in aceasta “ecuatie”.